M-am gândit la o leapşă. Un text care cere o continuare. Clo şi Vecinica au onoarea 
A deschis uşa parcă fără să vrea căutându-şi loc pentru primul pas. Nu era nimeni acolo dar simţea un aer aglomerat, simţea că nu încape, şi îi era foarte cald. Vârful piciorului drept a atins podeaua stârnind un întreg concert în capul său.
Primul raft…ochii i-au lăsat orbitele în urmă şi timpanele îl gâdilau de fericire, culori şi non-culori printre care se ascundeau urme din trecut şi viitor.
Podeaua mergea cu el, legănându-l în sus şi-n jos în ritmul paşilor. Nici nu îi era greu, nu avea de-a face cu un tip foarte dezvoltat.
A mai urmărit câteva rafturi în drumul său spre capătul camerei. Pentru el era un cinematograf în care intra zilnic. A sorbit şi ultima gură de cafea şi a aşezat paharul în acelaşi colţ al biroului ca întotdeauna. S-a făcut comod şi a mai privit o dată rafturile, de data aceasta privind totul în gol.
Gata! Ziua începe, scoate din buzunar tutunul şi tot ce mai are nevoie. Presoară totul cu precizie de-alungul foiţei pune un filtru în care se distinge iniţiala ei şi roteşte. Asemeni unei maşini de scris ce a terminat rândul, trece ţigara pe toată lungimea marginii peste vârful limbii apoi o lipeşte. O bate puţin şi îi dă foc aşteptând primul client. E ora 8, primul curios va intra pe la 11, doar printr-o minune ceva mai devreme. De obicei ,lumea intră pe la ore de vârf, atunci pot fi văzuţi de trecători. Chiar dacă nu cumpără nimic, e bine să fie văzuţi pe-acolo.
A stins ţigara şi a deschis cartea pe care o începuse ieri.
