Liniştea – Muzica Naturii

Cristal de gheata,
In tine am vazut lumina.
Raza ce-mi veghea surasul,
Suras morb acum de corb,
Cort de umbre si de ploi
Ce-mi inunda pielea aspra.
Am crezut…
Acum sunt gol.
Gol cu hainele pe mine,
M-am impiedicat destul
Si-acum ce-a mai mare piatra
M-a pus la pamant de tot.
Si-am cules-o ca pe-o floare,
Dar mireasma ei…
S-a transformat in piedica,
Eu in mormant…

Imi traiesc moartea,
Cu demnitatea sau poate nu,
Cu sangele varsat de vita…
Ceva imi spune ca si ingerii fac asta!
Nici ei nu pot suporta lumina, nu?
Nici ei nu pot in unele momente!
Mi-as bea si sangele de n-as avea
O ultima speranta.
Sunt in sfarsit,
Mai mic ca Universul,
Cu care ma jucam candva.
Si totusi zbor,
Dar nu stiu unde
Si peisajul e morbid…
E calm in jurul meu,
Dar eu ma simt ca o furtuna
Ce singura isi face rau.
Si suflu-mi de strigoi rasuna
Ca o migrena-n mintea mea.
De ce respir?

E atat de ciudata natura omului,
Sa doresti si sa nu poti obtine,
Dar, totusi sa accepti taisurile,
Sa le suporti, cu toate ca nu poti trece peste.
Suporti, suporti, suporti, speri,
Dar stii ca degeaba speri.
E un fel de masochism,
Atunci cand realizezi si totusi accepti.
Un fel de analfabet ce nu poate exprima nimic,
Nimic altceva decat niste sunete ciudate ce vor
Sa spuna dar tac…
-In pizda matii, taci!!!
Cam asta e tot ce auzi in unele momente.
Stii ca nu e bine dar iti este frica,
Sau pur si simplu nu poti vorbi.
Stii ca nu e bine dar taci!
Suporti!!!
E ciudat cum unii doresc si nu pot obtine,
Iar altii dau cu piciorul…
Asta e natura omului,
Ori e un mort viu,
Ori, un viu mort.

Printre grele rasuflari
De gigante aparate,
Apar fete obosite,
Cearcane si disperare.
Portocale, mandarine,
Coapte, verzi, stricate
Fac plimbari pe-a lor sosele
Pline de-mpliniri marunte,
Spre cutii apoi spre camioane.
Maini murdare de-a nevoilor sudoare,
Vieti conduse de parti materiale,
Au gasit o viata noua, Viata moarta.
Glasul lor se reflecta
Pana si in aparate:
“Vreau bani! Vreau bani! Vreau bani!”,
Si au nevoie.
Au nevoie de o rasuflare,
Au nevoie de o alinare,
Au nevoie si la baie,
Si au portocale!
Intrebarea mea e:
Traim sa nu murim sau murim ca sa traim?

Se pare ca Realitatea e asemeni unei femei ce are toate atuurile in mana si in mod vizibil sufera de misandrie, iar, de cealalta parte e Adevarul ce pare un barbat ce fara urma de indoiala a ajuns un sex simbol misogin. Prefer sa deschid ochii in propria-mi realitate si sa am propriul adevar decat sa imi doresc a fi orb in realitatea voastra si sa va neg adevarul.
Poate visez prea mult, sau poate visele ma cresc la sanul lor de mic in speranta ca voi deveni si eu un vis…sau poate sunt. Visele nu pot fi intotdeauna o iluzie, cum iluziile nu sunt intotdeauna iluzii. O urma de magie exista in fiecare si descoperirea ei nu poate fi aflata decat in cunoastere. Propriile forte nu sunt proprii decat atunci cand ne vom cunoaste sinele.
Traim intr-un Univers mic si negru dar noi putem fi mari. Puteti cuceri lumea! Eu pot cuceri intreg Universul!!! Pentru mine nu e altceva decat inca o minge de tenis de masa.
Pentru a fi mai buni am ajuns sa concuram, sa inventam sporturi pentru care sa ne batem in piept si pentru care multi si-ar da viata. Asta inseamna a fi bun oare? Umilirea adversarului sau goana dupa aur nu e altceva decat o mare mina de egoism. Fair play-ul e demodat! A fost o moda la vremea sa dar acum nu e altceva decat o alta regula ce trebuie neaparat incalcata pentru a fi invingatori.
Oare mai e cineva langa noi? Ne pasa? Cred ca pentru asemenea intrebari ar trebui sa fiu ars pe rug.